Asigurare Locuinta
O altă diferență importantă constă în obiectul care este asigurat și care în cazul PAD poate fi doar construcția cu destinație de locuință, pe când, în cazul asigurării facultative, poate fi atât clădirea cât și eventualele anexe, dependințe și chiar conținutul acestora.
Dacă în cazul poliței obligatorii aveam un preț fix, în cazul celei facultative lucrurile se schimbă, prețul oscilând în funcție de riscurile pe care dorești să ți le acoperi, de durata pe care o alegi, de eventualele pachete suplimentare sau de suma asigurată asupra căreia te decizi.
Cuprins
TogglePolița obligatorie de asigurare a locuinței PAD
Dintr-un sondaj realizat la finalul anului 2020 de către Asociația UNSICAR, din 600 de respondenți, doar 55% afirmă că dețin o poliță obligatorie de asigurare a locuinței/PAD. Sunt cifre îngrijorătoare, mai ales dacă ținem cont de faptul că este o asigurare OBLIGATORIE și care ne protejează CASA.
Dar care sunt particularitățile acestei asigurări? De ce este obligatorie? Care este ”pedeapsa” dacă nu avem o astfel de asigurare?
Este bine de știut că această asigurare este destinată exclusiv clădirilor cu destinație de locuință, adică exclude automat daunele bunurilor de orice alt fel. În al doilea rând, asigurarea acoperă trei riscuri majore: cutremur, alunecare de teren și inundații, ca fenomene naturale, excluzând orice alte riscuri. Motiv pentru care este și obligatorie în România, aceste dezastre naturale fiind evenimente PROBABILE.
Lipsa unei polițe obligatorii de asigurare a locuinței reprezintă contravenție și este sancționată conform legii cu o amendă cu un cuantum cuprins între 100-500 de lei.
Există însă o altă întrebare frecventă:
Cât costă o asigurare PAD?
Surprinzător, dar în acest caz avem un preț fix. Un preț care nu variază în funcție de nimic. Cu alte cuvinte, indiferent de asigurătorul ales, polița ta de asigurare obligatorie a locuinței va avea același preț:
- 20 EURO/an pentru locuințele de Tip A, adică cele care au construcția cu structură de rezistență din beton armat, metal sau lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau
chimic. - 10 EURO/an pentru locuițele de TIP B, cele care au Construcția cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic.
Tocmai pentru că vorbim despre o asigurare la care suntem obligați și care ne acoperă riscuri minime, dar atât de probabile, prețurile sunt pe măsură și sunt standard, evitându-se astfel împovărarea excesivă a proprietarilor.
Sumele înapoiate în caz de daune sunt de 20.000 de euro pentru locuințele de Tip A, respectiv 10.000 de euro pentru locuințele de Tip B. Sunt sume minime de acoperire, dar într-o astfel de nenorocire pot face o diferență mare.
Durata poliței este de 12 luni, perioadă fixă și nu poate fi reziliată. Trebuie astfel predată odată cu imobilul vândut noului proprietar. De asemenea, este important de știut faptul că, pentru prima încheiere a poliței obligatorii de asigurare a locuinței, valabilitatea acesteia începe din a cincea zi de la plata primei de asigurare.
Întrucât următorul articol va fi dedicat polițelor facultative de locuințe, o altă informație pe care o găsesc foarte utilă, este aceea că orice locuință trebuie să aibă la bază o poliță de asigurare obligatorie/PAD pentru a putea ulterior beneficia de una facultativă!
Pe www.paidromania.ro puteți găsi și alte informațiile referitoare la modul de acoperire al daunelor acoperite de polița obligatorie de asigurare/PAD, iar aici puteți începe o discuție cu mine, în baza cărora vă pot ajuta să vă încheiați online și instant polița.
|
Mai sus am analizat asigurarea obligatorie/PAD, că este o bază necesară pentru a putea ulterior adăuga și o asigurare facultativă.
Dar haideți să vedem ce înseamnă această asigurare facultativă și cum o putem aborda.
De ce este facultativă?
Pentru că legea nu te obligă să închei o astfel de asigurare, rămâne la aprecierea ta dacă te mulțumești doar cu protecția oferită de PAD.
Cu toate acestea, vom vedea pe parcursul articolului că riscurile acoperite de aceste asigurări sunt atât de complete și oferă o siguranță atât de mare, încât ar fi surprinzător să nu îți faci și tu una acum.
De asemenea, există anumite situații în care, așa facultativă cum este, asigurarea devine una obligatorie. Spre exemplu în cazul accesării unui credit și prin girarea acestuia cu imobilul asigurat, ești obligat să deții și o astfel de asigurare ‚,facultativă”.
Ce riscuri pot fi acoperite prin asigurarea facultativă pentru locuințe?
Ar fi dificil să reproduc absolut toate riscurile acoperite de companiile de asigurări din România, dar voi încerca să fiu cât mai cuprinzător.
Riscurile acoperite de asigurările facultative pot fi, dar nu se rezumă la:
Incendiu, trăsnet, explozie, scurgerea apei din conducte, spargerea suprafeţelor vitrate, furt săvârşit prin efracţie sau tâlhărie, vandalism, furtună, grindină.
De asemenea, multe asigurări includ și secțiuni destinate protecției terțelor persoane, permițând, spre exemplu, acoperirea parțială sau chiar totală a daunelor produse vecinilor în cazul unor inundații sau incendii provenite din locuința asigurată.
Mai mult, poți apela și la o asigurare de asistență casnică care îți pune la dispoziție un profesionist din rețeaua națională de servicii de reparații, oricând ai tu nevoie.
Cum spuneam, lista de riscuri acoperite este mare, veți găsi o asigurare potrivită și care să vă pună la dispoziție tot ce doriți, cu siguranță. În acest sens, puteți da un click aici și să discutați direct cu mine despre documentele necesare și oferta potrivită.
Dacă aveți deja o asigurare facultativă, mi-ar plăcea să-mi spuneți ce riscuri ați decis să vă acopere aceasta și de ce.
Dacă nu aveți încă, aș fi încântat să-mi spuneți ce v-ar plăcea să conțină o astfel de poliță.