Deținerea unui autoturism implică, de cele mai multe ori, o responsabilitate mare. Este important că în momentul în care deții un vehicul să fii întotdeauna cu taxele la zi și să aibă efectuată Inspecția Tehnică Periodică (ITP), pentru a fi sigur că funcționează în parametri normali. Având în vedere legea de pe teritoriul României, deținătorii autoturismelor trebuie să plătească, anual, impozitul. În cele ce urmează, vei află care sunt actele pe care trebuie să le ai, cum se calculează un impozit auto, dar și ce se întâmplă în momentul in care nu reușești să îl achiți la timp.
Cuprins
ToggleCe acte îți sunt necesare pentru a putea plăți impozitul auto?
Evident, înainte de a ajunge să plătești impozitul auto, trebuie să fii deținător al unui vehicul. După ce ti-ai achiziționat un autoturism și l-ai trecut pe numele tău, urmează, apoi, pașii pe care trebuie să ii parcurgi pentru a putea circulă legal cu acesta pe șosele. Înmatricularea auto este un pas esențial pe care trebuie să îl faci. Înainte că vehiculul să se afle în baza de date a autorităților, trebuie să ai nu doar o asigurare RCA valabilă, ci și un ITP. Aceste documente nu trebuie să îți lipsească sub nicio formă, pentru a putea rula legal cu vehiculul pe drumurile publice. În condițiile în care o persoană nu deține aceste acte, atunci riscă sancțiuni dure.
Pentru declararea și impunerea unor mijloace de transport, trebuie să ai în vedere, evident, o declarație de impunere care să stabilească impozitul pe care îl ai de plătit, în funcție de mijlocul de transport pe care îl deții. Apoi, vei avea nevoie de un act de dobândire care va fi în trei exemplare și care trebuie să fie în conformitate cu Codul de Procedura Fiscală. Pe lângă acesta, trebuie să ai un act de identitate al vânzătorului și al cumpărătorului, dar și cartea de identitate a vehiculului. Nu uită nici de adeverință R.A.R.
Odată ce vehiculul, indiferent de tipul lui, este înregistrat și deții toate actele sale în conformitate cu prevederile legale, poți rula cu acesta pe teritoriul țării, însă trebuie să știi și faptul că, în fiecare an, trebuie să plătești impozitul. Acesta se calculează în funcție de autoturismul pe care îl ai. Există și excepții, și anume conducătorii auto care dețin vehicule electrice. Aceștia sunt scutiți de acel impozit auto pentru electrice. Cei mai mulți dintre cetățeni preferă să plătească încă de la începutul anului impozitul auto, pentru a putea să îl taie de pe lista taxelor pentru anul respectiv.
Ce impozit auto plătești în funcție de capacitatea motorului?
Trebuie să reții faptul că impozitul auto se calculează în funcție de un anumit criteriu. Mai cu seama, este vorba despre capacitatea cilindrică a motorului vehiculului, care se exprimă în documente sub formă CMC – centimetri cubi. De asemenea, trebuie să ai în vedere și modul de plata. Așa cum era stabilit, încă, plata pentru impozit auto în 2022, taxa poate fi plătită în două tranșe egale. Trebuie să ai în vedere și perioada în care poți face aceste plăți, și anume prima poate fi efectuată până la dată de 31 martie, iar cea de-a două poate fi achitată până la dată de 30 septembrie. După ce ai în vedere un calcul pentru un impozit auto, poți achita această taxa fie online, fie la Direcția de Taxe și Impozite de care aparții. În cele ce urmează vei descoperi cât trebuie să plătești pentru impozit în funcție de motor. De asemenea, în condițiile în care impozitul este mai mic de 50 de lei, atunci valoarea trebuie să fie plătită într-o singură tranșă, până la dată de 31 martie.
Începând cu anul 2024, potrivit unui proiect de hotărâre, impozitele auto se vor mari. De asemenea, tot anul acesta, taxa de impozit auto pentru vehiculele hibride își păstrează reducerea cu 95%. Însă, pentru celelalte categorii de vehicule, cetățenii trebuie să plătească taxe mai mari.
Plata impozitului auto la motor mai mic de 1600 cmc
Dacă în anul 2022, un conducător auto plătea impozit pentru motor mai mic de 1600 cmc între 40 și 64 de lei, anul acesta valorile se vor menține. Iată sumele pe care le au de plătit conducătorii auto care au vehicule cu motoare sub 1600 cmc:
Pentru un vehicul cu motor sub 1000 cmc, conducătorul auto va plăți 40 de lei;
Pentru o mașină cu motor între 1001 și 1200 cmc, taxa va fi de 48 de lei;
Șoferul care deține un vehicul cu motor între 1201 și 1400 cmc va plăți 56 de lei;
Pentru un vehicul cu motor între 1401 și 1600 cmc, deținătorul acestuia va plăți suma de 64 de lei.
Aceste valori, precum și următoarele din lista, se vor aplică și pentru plata unui impozit pentru motocicletă.
Impozit motor între 1600 și 2000 cmc
Pentru anul 2024 se anunță creșteri în cazul acestor taxe de impozit auto, pentru deținătorii vehiculelor ce au motor peste 1601 cmc. Iată sumele pe care deținătorii trebuie să le plătească anual:
Pentru un vehicul cu motorul între 1601 și 1800 cmc, un deținător trebuia să plătească, anul trecut, 189 de lei. Începând cu 2024, impozitul auto va crește de la 21 de lei la 22 de lei, pentru fiecare 200 cmc;
Pentru un vehicul cu motorul între 1801 și 2000 cmc, taxa era de 210 lei, în anul 2022. Având în vedere informațiile, pentru un impozit pentru motor de 2.0, deținătorul vehiculului va plăți suma de 220 de lei.
Impozit anual la motor între 2001 și 2600 cmc
Pentru un vehicul cu un motor între 2001 și 2600 cmc, creșterea va fi de la 81 de lei la 85 de lei pentru fiecare 200 cmc. Există următoarele categorii:
Motoare între 2001 și 2200 cmc, un conducător auto plătea suma de 891 de lei, anul trecut;
Pentru un vehicul cu motor între 2201 și 2400 cmc, taxa a fost de 972 de ani;
Pentru un vehicul cu motor între 2401 și 2600 cmc, impozitul auto era de 1053 de lei.
Având în vedere informațiile, pentru un impozit auto pentru motor de 2.2, deținătorul vehiculului va plăți suma de 935 de lei. La un impozit de motor 2.5, se va plăti suma de 1105 lei.
Impozit motor peste 3000 cmc
Pentru vehiculele cu motoare de peste 3000 cmc, impozitul auto va crește, pentru fiecare 200 cmc, de la 328 de lei la 345 de lei. În condițiile în care deții un autoturism sau o motocicletă care are motor mare, atunci trebuie să știi și care sunt taxele pe care le ai de plătit.
Dacă a venit momentul să plătești impozitul pentru mașină, atunci o poți face online sau poți merge fizic la Direcția de Taxe și Impozite de care aparții. Un impozit auto pentru motor de 3000 cmc va costă peste 5200 de lei. În acest sens, iată care sunt sumele pe care le poți plăti, anual, în funcție de tipologia de motor pe care o are vehiculul tău:
Impozitul pentru motor de 3.0 va fi de 2595 de lei. Pentru motorul de peste 3100 centimetri cubi, suma pe care deținătorul auto o va avea de plătit, în anul 2024, este de 5520 de lei;
De asemenea, un impozit pentru o autoutilitară de 3000 cmc va fi între 2370 de lei și 2386 de lei;
Pentru vehicule cu motor între 3001 și 3200 cmc, în 2022, se plătea suma de 5248 de lei.
Din 2024, deținătorul va plăți 5520 de lei; Pentru vehicule cu motor între 3201 și 3400 cmc, anul trecut se plătea suma de 5576 de lei. Din 2024, taxa pentru impozitul auto va fi de 5865 de lei;
Pentru vehicule cu motor între 3401 și 3600 cmc, anul trecut se plătea suma de 5904 lei. De anul acesta, taxa va fi de 6210 lei;
Pentru vehicule cu motor între 3601 și 3800 cmc, deținătorul trebuia să achite suma de 6232 de lei, anul trecut. Din anul 2024, taxa pentru impozitul auto va fi de 6555 de lei;
Pentru vehicule cu motor între 3800 și 4000 cmc, anul trecut se plătea suma de 6560 de lei. Din 2024, suma va fi de 6900 de lei;
Un impozit pentru motor de 5.0, deținătorul trebuie să plătească suma de 8625 de lei.
Aceste impozite auto trebuie plătite la timp, întotdeauna. Există menționări și în cazul unui impozit auto pentru persoane juridice. În condițiile în care mijloacele de transport aparțin unor persoane juridice, dar care sunt utilizate tocmai pentru servicii de transport public de pasageri, atunci, potrivit legii, nu se datorează impozit. În cazul unui impozit auto pentru pensionari, nu există nici reduceri, nici scutiri de la plata acestuia.
Însă, în cazul unui impozit pentru mașină electrică, se percep scutiri sau reduceri. În această categorie fac parte și mașinile istorice sau vehiculele care se află în proprietatea veteranilor de război sau a ale văduvelor de război. Legea permite scutirea achitării impozitului pentru un singur vehicul. De asemenea, sunt scutite de plata sau au reduceri și entitățile publice care dețin mijloace de transport, aflate în proprietatea persoanelor juridice, dar și a celor care au că scop intervențiile în situații de urgență sau se află sub direcția Ministerului Educației și Cercetării Științifice. De asemenea, legea se aplică și în cazul mijloacelor de transport care se află sub direcția Ministerului Tineretului și Sportului. De asemenea, de reținut faptul că persoanele care au de plătit un impozit pentru auto hibrid pot avea parte de o reducere între 50% și 100%.
De ce trebuie să plătești la termen taxa pentru impozit auto?
Este important de reținut faptul că taxele, indiferent de natură lor, trebuie să fie achitate la timp. În caz contrar, persoanele care nu își plătesc datoriile, taxele sau impozitele la timp riscă să primească penalități. De pildă, în cazul unui impozit pentru mașini, cetățeanul trebuie să plătească anual suma respectivă, în funcție de capacitatea motorului, la timp. Dacă suma este mai mare de 50 de lei, atunci taxa poate fi achitată în două tranșe. Dacă impozitul auto este sub 50 de lei, trebuie achitat integral, într-o singură tranșă. În acest sens, statul aplică anumite penalități în cazul persoanelor care nu își plătesc impozitul auto la timp. De pildă, se aplică dobânzi de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după termenul propus. Iar în cazul penalităților, se aplică în același mod, valoarea fiind de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.
Achitarea impozitului auto la timp, în conformitate cu prevederile legale, nu va atrage penalități asupra deținătorului vehiculului. Este important să reții faptul că aceste sume se vor plăți la Direcția pentru Taxe și Impozite, în funcție de zona de care aparții. În plus, trebuie să urmărești întotdeauna noile prevederi emise de autorități, pentru a fi la curent, în permanentă, cu toate informațiile noi care apar.
Sursă foto:Canva.com
Totul despre asigurări
Un calculator RCA online fără necesitatea introducerii datelor personale este o resursă extrem de utilă
Asigurarea RCA în rate este varianta convenabilă la care apelează din ce în ce mai
Înmatricularea unui vehicul este un pas esențial pentru orice proprietar de automobil nou sau second-hand.